COMUNICAT DE PRESA

 

Nr. 3545/ 05.10.2015

COMUNICAT DE PRESA

                                                                                            

Din cauza fenomenelor climatice din vara acestui an, caracterizate prin canicula si arsita cu temperaturi care au depasit cu mult media normala pe perioade lungi de timp, la nivel national a fost demarata o actiune de evaluare a pagubelor produse culturilor agricole.

Astfel pana la data de 30 septembrie 2015, Directiile Judetene pentru Agricultura impreuna cu Prefecturile si Administratiile Locale, au evaluat efectele acestor fenomene, rezultatele centralizate urmand a fi comunicate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, respectiv Comandamentului Central pentru Situatii de Urgenta.

In judetul Bihor, datele indica urmatoarea situatie: la culturile de porumb, din totalul de aproximativ 86.000 ha insamantate in primavara, circa 25.000 ha au fost afectate; la floarea soarelui din cele 36.000 ha, 10.500 au avut de suferit precum si 3.000 ha de soia din totalul de 4.500 ha insamantate.

 Pasunile si fanetele au fost efectiv parjolite in unele regiuni ale judetului astfel ca si animalele au avut de suferit prin compromiterea a 16.500 ha din totalul de 42.000 ha pasuni si fanete.

Aceste date se vor centraliza la nivel national astfel incat sa se poata creiona o situatie cat mai reala a pierderilor datorate acestor fenomene urmand ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale impreuna cu alte institutii guvernamentale sa vina in sprijinul celor care au avut de suferit pierderi de productie in acest an.

 

                    

 

 DIRECTOR EXECUTIV

Dr.ing. Nicolae HODISAN