Sprijin financiar pentru apicultorii afectați de fenomene hidrometeorologice nefavorabile
În ședința din 17 septembrie 2019, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.
Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații care s-au înregistrat în această perioadă de timp pe întreg teritoriul țării.
Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:
a) apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
b) apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;
c) apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.
Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017;
b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.
Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.