Comunicat de presa - atestare produse traditionale
PRIMELE ATESTATE PENTRU PRODUSE TRADIŢIONALE DIN JUDEŢUL BIHOR
La sfârşitul săptămânii trecute au fost înmânate primele atestate pentru produse tradiţionale din judeţul Bihor, conform noilor metodologii privind atestarea produselor tradiţionale prevăzute în Ordinul comun nr.724/1082/360/2013 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor, care stabileşte condiţiile şi criteriile de eligibilitate pentru produsele tradiţionale.
Astfel, vineri, 25.04.2014, într-un cadru festiv, la sediul Direcţiei pentru Agricultură Bihor, domnul Chişe Florian a primit ATESTAT PRODUS TRADIŢIONAL pentru: Pălincă de gutui ,, Trămuţa”, Pălincă de mere ,, Trămuţa”, Pălincă de pere ,, Trămuţa”, Pălincă de caise ,, Trămuţa” şi Pălincă de prune ,, Trămuţa”, fabricate la unitatea de producţie din comuna Tulca, judeţul Bihor.
,, Mă bucură, în mod special, faptul că în judeţul Bihor se produce şi se comercializează legal produse cu mult controversata denumire de ,, pălincă”, brande care a fost dorit şi asupra căruia şi-a revendicat paternitatea şi alte zone geografice din ţară şi din ţara vecină.”
Pe această cale, aducem la cunoştiinţa celor care doresc să producă şi să comercializeze produse alimentare marcate cu sintagma ,, produs tradiţional” că pot depune la Direcţia pentru Agricultură Bihor, Caietul de Sarcini, conform ,,Ghidului de bune practice pentru Atestarea Produselor Tradiţionale” împreună cu o cerere în acest sens iar atestatele eliberate anterior prezentului noului Ordin comun rămân valabile până la data 11.septembrie. 2014.
După acest termen utilizarea sintagmei de ,, produs tradiţional” fără a deţine atestat conform noii proceduri va fi sancţionată contravenţional conform legislaţiei în vigoare de către reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură Bihor cu atribuţii de inspecţii de stat.
Director executiv
Dr.ing. Nicolae HODIŞAN
Compartimentul de presă şi relaţii publice
Ing.Măntăluţă Luminiţa