Comunicat de presa

COMUNICAT DE PRESĂ

COMISIA EUROPEANĂ ACORDĂ ROMÂNIEI O NOUĂ DEROGARE TEMPORARĂ !

                                              

           În conformitate cu prevederile art. 53 al Regulamentului ( CE ) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piaţă a produselor de protecţia plantelor, la solicitarea Asociaţiilor de Producători Agricoli şi a Asociaţiei Producătorilor de Seminţe, România a notificat Comisia Europeană privind plasarea pe piaţă pentru o perioadă de maxim 96 de zile a următoarelor produse: MODESTO 480 FS ( 400 g/l Clotianidin + 80 g/l Beta-ciflutrin) şi NUPRID AL 600 FS (600 g/l Imidacloprid)pentru combaterea dăunătorilor de sol: Phyllotreta spp. şi Phylloides spp. ( puricii cruciferelor), la cultura de rapiţă însămânţată în toamna anului 2015.

    În baza notificării s-a eliberat o autorizaţie temporară de 96 de zile pentru fiecare din cele două produse menţionate care expiră la data de 30.10.2015.

      În vederea reducerii riscului asociat utilizării produselor de protecţie a plantelor se vor aplica cu stricteţe următoarele măsuri:

-         Sămânţa tratată de rapiţă se va utiliza numai în zonele şi pe suprafeţele cu infestare foarte puternică a dăunătorilor de sol Phyllotreta spp. şi Phylloides spp ;

-         Companiile vor comercializa produsele numai agenţilor economici care fac dovada că tratamentul va fi efectuat numai în instalaţii profesionale , cu personal calificat;

-         Operatorii economici care deţin staţii şi maşini de tratat seminţe trebuie să deţină autorizaţie de mediu şi un contract de prestări servicii cu un operator economic pentru neutralizarea ambalajelor şi a deşeurilor chimice rezultate în urma utilizării produselor de protecţie a plantelor la tratarea seminţelor;

-         Companiile vor ţine o evidenţă strictă a cantităţilor de produs comercializat/ agent economic, pe care o vor comunica săptămânal Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Autoritatea Naţională Fitosanitară, în vederea evitării creării de stocuri de produs/sămânţă tratată după expirarea perioadei de 96 zile;

-         Etichetarea ambalajului seminţelor tratate se va face conform prevederilor art. 49(4) al Regulamentului ( CE) nr. 1107/2009;

-         Însămânţarea se va efectua cu semănători dotate cu echipamente adecvate care să asigure un înalt grad de încorporare în sol şi o reducere la minimum a pierderilor şi emisiilor de praf, respectând buna practică agricolă;

-         În vederea asigurării protecţiei familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu produse de protecţie a plantelor, se vor aplica toate măsurile ce se impun conform legislaţiei în vigoare, de către toţi agenţii economici care deţin instalaţii de tratare a seminţei, de către cei care depozitează şi manipulează sămânţa tratată şi de către fermierii care seamănă seminţe tratate cu produse de protecţie a plantelor;

-         Fermierii şi operatorii economici care deţin staţii/maşini de tratat seminţe au obligaţia de a anunţa în timp util, atât primăriile cât şi apicultorii din zonă cu privire la perioada în care se va derula acţiunea de semănat a seminţelor tratate cu unul din produsele menţionate anterior( MODESTO 480 FS şi NUPRID AL 600 FS).

-         Fermierii au obligaţia de a marca zonele însămânţate cu sămânţă tratată cu plăcuţe de avertizare.

           SE INTERZICE CREAREA DE STOCURI DE PRODUS/SĂMÂNŢĂ TRATATĂ DUPĂ DATA DE 31. 10. 2015.

   Şef serviciu

                                               Ing. Nicolae Rugea