Comunicat de presa
COMUNICAT DE PRESĂ
Ca urmare a uneiiniţiative venită din partea preşedintelui Camerei Agricole Bihor, domnul inginer Dan Corbuţ, vineri 31.07.2015, la sediul Direcţiei pentru Agricultură Bihor, a fost organizată o întâlnire la care au participat o parte din cei mai reprezentativi fermieri : Dorobonţ Şandor, Cuc Ioan, Attila Mados şi alţii, fiind invitaţi reprezentanţii instituţiilor abilitate respectiv: Nicolae Hodişan - director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bihor, Cristian Buzle - director al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale , Claudiu Gligor – director executive al Filialei Teritoriale Someş – Criş, însă cea mai importantă participare a fost cea a domnului Traian Bodea – director general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în scopul susţinerii unui proiect de identificare, reabilitare şi într-un final implementare a unor sisteme de irigaţii în judeţul Bihor.
Subiectul discuţiilor a fost o prezentare generală a modului în care funcţionează sistemul naţional de irigaţie precum şi posibilităţile de implementare a acestuia în judeţul Bihor.
Fermierii şi-au exprimat dorinţa ca într-un mod organizat să acceseze fonduri pentru implementarea unor proiecte deirigaţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru contracararea fenomenului de secetă care în ultimii ani , şi se pare că şi pe viitor, va fi un factor restrictiv pentru agricultură.
În concluzie, motivaţi şi de susţinerea domnului Traian Bodea, de comun de acord, cei prezenţi au stabilit ca prim pas constituirea unor asociaţii ale utilizatorilor de apă care să solicite luarea în administrare a fostelor staţii de pompare, staţii care ar urma să fie reabilitate şi aduse la stadiul de funcţionare de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, din surse proprii, urmând ca asociaţiile să poată astfel depune proiecte de finanţare.
Pentru perioada următoare au fost stabilite şi alte întâlniri urmând ca până la finele lunii să avem o clarificare a etapelor pe care urmează să le parcurgem.
Director executiv,
Dr. ing. Nicolae HODIŞAN