COMUNICAT DE PRESĂ
03.11.2014
176 de beneficiari ai Programului Guvernului României privind acordarea ajutoarelor de minimis conform HG 867/2014 pentru exploataţiile apicole din judeţul Bihor.
Ca urmare a acestui program la Direcţia pentru Agricultură Bihor, până la data de 31.10.2014, data limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis pentru sectorul apicol, au fost depuse şi centralizate 176 de cereri pentru un total de 21 391 familii de albine constituite ca exploataţii apicole.
Suma totală solicitată este de 171 225 lei, care va acoperi o mare parte din cheltuielile avute de către apicultori pe parcursul anului pentru achiziţionarea de zahăr şi suplimente nutritive, ca urmare a fenomenelor nefavorabile care au cauzat pierderi în acest sector, constituind un real sprijin pentru incurajarea apicultorilor de a continua această activitate.
Plata sumelor se va face prin Direcţia pentru Agricultură Bihor în conturile indicate de către fermieri, incepând cu data de 02.12.2014 urmând ca până la finele anului să fie plătite toate solicitările depuse.
DIRECTOR EXECUTIV
Dr. Ing. Nicolae HODIŞAN