Programele de sprijin destinate legumicultorilor au fost simplificate, iar termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul TOMATA a fost prelungit


În Ședința Guvernului din 23 februarie 2022, a fost aprobată o Hotărâre prin care au fost aduse simplificări programelor de sprijin în sectorul vegetal, introduse prin Hotărârea Guvernului nr.148/2022 și Hotărârea Guvernului nr.147/2022. Astfel, potrivit noilor reglementări:

  • Se prelungește cu o lună termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate (programul Tomata și alte legume în spații protejate) până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv (termenul inițial era 1 martie 2022);
  • Se elimină certificatul de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata, am luat decizia de a prelungi termenul de depunere a cererilor, pentru a facilita accesul la sprijin pentru cât mai mulți legumicultori. Totodată, eliminăm partea birocratică a depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din sarcina fermierului, pentru că, așa cum am mai spus, rolul acestuia este să stea în câmp și să producă, iar rolul funcționarilor din structurile ministerului este de a-l sprijini în procesul de implementare al accesării programelor.” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu

În luarea deciziei s-a ținut cont și de faptul că majoritatea solicitanților ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, confruntându-se totodată cu lipsa lichidităților, a cheltuielilor necesare pentru achiziția de sămânță pentru înființarea culturilor, precum și cu alte costuri generate de încălzirea spațiilor protejate dar și a faptului că, aceștia întâmpină dificultăți în accesarea și utilizarea bazelor de date ale instituțiilor implicate în eliberarea documentelor necesare înscrierii în programe.